Monthly Archives: February 2009

un fenomen de fenomen (o_O)

de ce a aparut fenomenul pitzi in vietile oamenilor normali? de ce s-a dezvoltat intr-o asemenea masura incat sa ajunga sa corupa si cei mai cei dintre oameni? nu cu multi ani inainte, statutul de ‘pitzi’ nu era asa cautat, apreciat si adorat ca in zilele noastre.in zilele noastre: barbatii vad o tipa care merge pe strada, cu tocuri de 10 cm, imbracata in roz tipator, rosu sau orice alta culoare care cand o vezi te tai tot, de cele mai multe ori cu parul blond deschis dar uneori si suvitat si roscat. dupa ce trece aceasta faptura a naturii (pe parcursul depasirii se remarca de asemenea stratul impenetrabil de fond de ten,  glossuri si farduri) tipul se intoarce, se uita si spune: “o sa-mi bag ce bucata :D” iar cu putin noroc, o zice asa de tare incat pitzi aude si se simte extraordinar de mandra datorita curului ei imbracat in roz, portocaliu sau verde marker-style.

acest fenomen care este in plina dezvoltare in comunitatea romaneasca are si anumite avantaje… totusi… (doar ca mult mai putine decat dezavantaje). mai sunt si asa numitele pitzi cu gust, care reusesc sa imbine un strat moderat de farduri cu o imbracaminte … as putea spune chiar acceptabila. totate cele de mai sus reprezinta lucruri de bine, dar nici pe aproape piesa centrala… si anume mintea! aceste pitzi au luat o decizie foarte importanta, si anume, ca desi ajung sa arate foarte colorate, increzatoare si pitzi; sa isi mentina creierul in functiune sau de la caz la caz, sa inceapa sa-l foloseasca. oare aceste pitzi upgrade-anite sunt viitorul femeilor de prin ‘provincia’ romaniei? este oare bine ca o fata sa arate pitzi dar in acelasi timp sa fie si olimpica?

personal cred ca ar fi o realizare imensa daca fetele din ziua de astazi ar arata extra-fucking-ordinary si si-ar folosi si neuronii. dar in cazuri ca acestea, ajungi sa te intrebi, ce le impiedica pe aceste pitzi inteligente si cu umor sa devina … pai… efectiv pitzi? este o limita clara? sau fiecare si-o traseaza in functie de proprile dorinte?

acum mi-a venit o intrebare in minte, cand este o fata cu cateva dezavantaje fizice pitzi? si cand este pur si simplu un suflet neavantajat de mama natura?

Advertisements

firea umana

imi imaginez , ca nu de putine ori, vi sa intamplat, sa ajungeti sa vi se tina prelegeri, de un individ ‘mai batran’ care sa ‘se dea artist in toate’ sau sa critice fara a se uita macar un pic in propria lui ograda. dupa terminarea monologului (nici macar dialog nu il pot numi, deoarece numai el a ‘plapernit’) ajungi sa te gandesti, ce ii in neregula cu oamenii astia? de ce simt ei nevoia sa fie a-tot-stiutori? oare datorita lipsei de siguranta pe care o au, fac aceste fapte pentru a incerca sa acopere aceste slabiciuni? pentru a parea de neclintit? ca si in mitologia greaca, pana si ahile a fost infrant prin descoperirea punctului sau slab, calcaiul.

dupa ce am aflat de la aceasta sursa inepuizabila de cunostiinte, ca un arhitect lucreaza numai afara, ajungand sa petreaca pana si o luna pe locul unde va fi construita cladirea si dupa aceea numai vreo 2 ore in birou pentru a “varsa totul pe hartie” , am ajuns sa ma gandesc, nu cumva calcaiul lor vulnerabil este lipsa de cunostiinte generale? desi am intalnit numeroase persoane care au incercat sa in.presioneze grupuri intregi, am ales totusi sa nu le zgudui “performance”-ul, ci mai degraba sa stau numa si sa ma distrez privind (daca ar mai fi existat si popcorn si un pahar cu suc, ar fi fost un spectacol bestial).

voi ce ati fi facut? v-ati fi alaturat ca spectatori sau ati fi participat direct, cu replici ironice si poate chiar usor batjocoritoare?

7 zile libere = ‘vacanta’ ???

” oai sa-mi bag! deabia astept sa vina vacanta! ” va suna cunoscut? ma gandesc ca da, cam asta spune orice elev cat de cat normal din primele zile de dupa o vacanta si pana la ultiemle zile inaintea sosirii alteia. conform ministerului, vacantele sunt destinate revenirii elevilor si a profesorilor pentru ca dupa sa poata fi mai productivi si harnici.

mie, asemeni multor alti oameni, mi-a trecut vacantza pe sub nas fara ca macar sa-mi dau seama ce se intampla. datorita mentalitatii adoptate inaintea terminarii scolii, si anume de a recupera la cambrige si de a face desene numeroase; am ajuns sa fiu la fel de stresat, cu nimica rezolvat si o gramda de dezamagiri in ziua de vineri. ba mai mult, de parca nu ar fi ajuns lipsa de lucruri realizate cu succes, am mai prins si un virusel.

aceasta saptamana ‘libera’ care ar trebui sa se numeasca vacanta, a fost amplasata simbolic, pentru separarea celor doua semestre. frumoase erau vremurile, cand primul semestru se termina odata cu sosirea craciunului, iar vacanta de atunci dura doua saptamani. n-ar fi o idee cat de cat buna sa se revina la vechile obiceiuri? sau mai bine la multe vacante, dar scurte ca dracu (de unde si vorba: calitatea? sau cantitatea? )

sa speram ca vor mai veni vacante, fie acordate de minister, sau de noi insine pana cand insfarsit, va sosii 15 iunie in plina glorie, pentru a ne elibera pe toti.

Reading between the lines…

De fiecare data cand te gandesti la un lucru, iti vin in cap niste chestii esentiale ca de exemplu cum arata, ce sunet face, mirosul emanat si tot felul de chestii care sunt inregistrate instinctiv.

Daca atunci cand pomenesti Romania, primul lucru la care te gandesti legat de aspect este forma tipica de peste, atunci sunetul caracteristic ar fi cel al politiei/pompierilor sau al ambulantei. Cu totii am trecut prin zile in care mergeai linistit pe strada si auzeai o ambulanta care trecea in viteza. Te gandesti imediat “oare ce o fi patit? un accident de masina? o tampenie a vreunui pusti?” iar apoi iti continui drumul fara a mai consuma vreun pic de neuron pentru aceasta tema.
Ranile fizice sunt tratate in functie de caz, de la leocoplast la fasa elastica la tot felul de suporturi pentru gatul sau membrele tale si pana la ghips. Privind in ansamblu intreaga comunitate, statutul social crescator in majoritatea tarilor europei, ajungi sa te intrebi “ranile psihice sunt bandajate in vreun fel? ” Dupa o cearta apriga, dezamagire colosala sau dorinta de a-ti smulge parul din cap se aude vreodata o sirena? o alarma? un telefon disperat la un numar de telefon din trei cifre pentru urgente?
Suferind de despartiri groaznice si dureroase, tot omul merge mai nou la psiholog (nu de alta , dar mai nou asta este moda, iar noi cum locuim intr-o tara asa moderna… trebuie sa fim in permanenta la moda). procentajul mai mic care care a ramas totusi fidel “perioadei plansetelor” se adreseaza prietenilor, amicilor, ba chiar si fostilor prieteni/prietene pentru o simpla descarcare.
Chestia asta cu plansul la un prieten este destul de tricky la randul ei. Persoana care sta si asculta are deseori sanse inimaginabil de mari de a iesi asa zisul “taur ispasitor” din toata treaba. Daca nu il susti si iti exprimi parerea sincera (cum toti spun s-o faci, dar nimeni nu o vrea defapt) nu esti un prieten bun, de nadejde la care se poate apela pentru suport moral. Pe de alta parte, daca dai vina pe soarta si il sustii, se trezeste zicand: “Si ce??? tu esti de parere ca ar trebui sa-mi las viata in minile sortii pur si simplu? “, situatie din care iesi deasemenea sifonat.

Voi ce credeti? ambulantele pentru sufletele ranite sunt “the next big thing”? merita sa fie consumat acel neuron la auzirea sirenei? sau este cel mai bine sa eviti a ajunge intr-o discutie in care esti oricum “doomed from the beginning” ?