Monthly Archives: April 2009

_downTown

downtown-crossing-lg

bar

classic-bars-04-g

downtown_bucharest_007

downtown-bar-grill1

downtown-los-angeles-california

downtownnashville

l

m24-3980821

seattle-2-downtown-seattle-seattlepol2-needle-ga

Advertisements

What are friends worth? (2)

cocktails-glass-lgDoamne, vrei sa ajungi fenomen, conteaza pentru tine sau altii?acea stare care te face sa nu mai vrei altceva, sa te simti extraordinar, o iubire nemaivazuta, transformata, tare, impunatoare. Embrace it! it’s the best thing you have ever had.

muzica, lumina si atmosfera (nu! nu ii o observatie de designer!), doar ce simte un suflet din aceasta viata. nu indrazni sa incerci sa eviti, imbratiseaza totul! fumul iti trece pe langa nari, nu fumezi, dar iti place.

un cocktail, un sentiment, un moment, TOTUL!

What are friends worth?

kommunikasjon5081Cat valoreaza prietenii pentru tine? Multi oameni isi pun intrebarea asta de mai multe ori, inspecial in jurul varstei adolescentei . Oare ce insemana prieteni adevarati? de cate ori nu a trebuit sa faci un anumit lucru din obligatie? Sa mergi in locuri in care nu vrei, sa mergi cu oameni cu care nu vrei, oameni cu care in mod normal nu ai avea nimic (totodata nimic in comun), dar fata de care ajungi sa ai sentimente de ura, suparare, plictiseala, sau de ce nu, mult vestitul smily de pe yahoo /:-) [raised eyebrow].

Daca ii s-o iau de la mama dracu’ incoace, si sa despic firul de par in patru, de unde s-a ajuns la a avea prieteni, a trai intr-o societate si a se crea familii care sa contina verisori pana in gradul al-treispe-mielea? In ziua de astazi, traim vremuri grele, care prin intermediul internetului, reduc intr-o anumita masura contactul fizic / fata in fata. Din multimea de oameni pe care ii cunosc, marea majoritate au iubiti/iubite in alte colturi ale tarii, continentului sau chiar globului. Oare prin intermediul tehnologiei avansam in domeniul prieteniilor sau mai mult ne facem rau? Lupii au evoluat in asemenea masura, incat sa traiasca in grupuri supranumite de noi ca “haite”. Fiind mai multi indivizi, pot vana cu mai multa usurinta, prazi mai mari si mai feroce decat ei si a se proteja cu mai mare usurinta impotriva eventualilor atacatori. Daca si animalele care sunt clar inferioare oamenilor, au ajuns in situatia ca intreaga lor existenta sa depinda de alti indivizi ai aceleasi specii, nu ar trebui si noi sa fim mai deschisi fata de alti oameni?

Un lucru care ma fascineaza total este felul in care unii oameni sunt capabili de a fi in stare sa stea in casa si sa evite orice alt contact cu lumea exterioara decat este strict necesar. Acest gen de indivizi ma ingrozesc in adevaratul sens al cuvantului. Cum poti sa nu vrei sa vorbesti cu o alta persoana? sa interactionezi?  Bine-nteles ca ii fain, sa te mai joci un pic pe computer, mai scri un program, mai citesti o carte buna, dar chiar toata ziua? Oamenii astia nu au prieteni cu care sa vrea sa povesteasca? sa interactioneze? care sa traga de ei si sa le zica: “WAKE UP! YOUR LIFE IS WAITING!”? Daca de acum refuzi orice contact, ce naiba ai sa faci cand ajungi la batranete si vei fi si mai imobilizat de numarul de ani acumulati si conditia fizica pe care in curand o vei ura?

As dori ca urmatoarea secventa sa fie dedicata acelor oameni din o alta categorie decat a noastra, si anume aceloara care au depasit lejer varsta de 70 de ani. Oamenii trecuti prin viata ajung de multe ori in ultimii lor ani de viata, sa traiasca singuri (eventual cu o ruda care vine din cand in cand in vizita) si mizerabili asteptandu-si sfarsitul. NU pot sa inteleg de ce. Luati-va bastonul, puneti-va o palarie pentru soare si sariti pe usa afara! Treceti pe la banca de langa bloc unde mai mult ca sigur veti gasi o gramda de oameni mai varstnici, povestind despre cum Raluca Turcan le-a impartit ciocolata de calitatea -C sau cum mitropolitul dintr-o capitala de judet a furat toate obiectele de pret ale bisericii si a fugit in Hawai cu noua lui sotie de 22 de ani. Ii clar ca nu is cele mai captivante subiecte pe care le-ati discutat vreodata, dar macar discutati ceva -> trece timpul mai repede si nu va mai ganditi la cele nu foarte putine pastile pe care trenuie sa le dati pa gat zilnic.

Pana am terminat de scris articolul acesta, mi-a venit in minte o intrebare pe care as vrea sa v-o pun: Voi credeti ca internetul si tehnologia ajuta in general la ‘achizitia’ de noi prieteni sau ba?

ok, bine, sa zicem, GRESIT!!!

critica

“oa! a iesit super lucrarea, marginile sunt finisate extraordinar, culoarea este de o frumusete inimaginabila iar forma … ce sa mai zic !?! Ai gresit totusi putin la scrisul de pe latura dreapta, s-ar putea sa fie un font diferit poate.” by X.

“hmmmm, ce pot sa spun? am vazut si lucrari mai frumoase. DOAMNE! deci tu vezi ce ai facut cu scrisul de pe latura dreapta? ii groaznic! se strica intreaga lucrare si multumita acestui lucru va fi distrusa intreaga expozitie! este de neiertat greseala asta!!!” by Y.

Se observa o mica diferenta in felul in care este descris acest lucru? In timp ce individul X prefera sa sublinieze atat avantajele artistului cat si dezavantajele, individul Y ‘ataca’ artistul din cauza greselii care a facut-o, ignorand cu totul restul lucrurilor care au fost realizate extraordinar de bine.

Cred ca am auzit de o mie de ori urmatorul lucru: “Pai normal ca mentionez numai ce nu-i bine, asa il stimulez sa faca mai bine data viitoare ;-)”. Pai… ce pot sa zic? eu sunt de parere ca un astfel de comportament reuseste sa-i puna la pamant pana si pe cei mai talentati si increzatorii reprezentanti ai oricarui domeniu existent. Dupa ce am trecut de la gimnaziu la liceu, am constientizat si eu intr-un final, prin comparatie, la scoala generala la care mi s-a predat era folosita aceasta tehnica cu orice ocazie de majoritatea cadrului didactic.

Cand ajunge critica sa arunce totul in aer? Cand trece de la a fi o critica constructiva, la una distructiva, a carui tel este numai de a batjocori si mistocari  alti indivizi?  Aceasta intrebare si-o pun multi oameni, copii, elevi, indivizi si studenti, dar de rare ori ajung la un raspuns atat satisfacator pentru propria lor constiinta cat si sa apartina unui nivel ‘standard’.

Chiar asa… voi care credeti ca este momentul in care se trece de la critica constructiva, la cea distuctiva?

Ce mai inseamna cuvantul “sacrifice” ?

Ce inseamna a sacrifica ceva? Pe parcursul vietii suntem nevoiti sa sacrificam difertite chestii ca: timpul liber cand avem ba o lucrare/un examen/ un pic de treaba de facut prin casa, renuntam la fisticul ala bun din supermarket cand iti fac ai tai cu degetul transmitand: “nici sa nu te gandesti :-w”, cate o sambata din doua pentru a merge la cj sa faci medi la arhi (exemplul acesta cred ca este destul de restrans, dar credeti-ma ca sunt oameni care fac si asta!)sacrific1

Pe langa faptul ca si in trecut era practicata aceasta fapta de catre azteci (de exemplu omorau o herghelie de oameni pentru a avea un nou rasarit de soare) , in prezent se poate regasii si intr-o relatie, fie ea de iubire sau strict buisness (nemaiavand adevarata semnificatiea a cuvantului, evident). Se presupune ca pentru persoana pe care o iubesti trebuie sa sacrifici totul (neexceptand viata). O gramda de chestii, de la a stabili locul unde se intalnesc , pana la locul sau orasul unde vor locui si isi vor cladi viata. In urma unor exemple destul de apropiate mie, am sesizat ca din cauza unei ezitari de a dovedi dorinta pentru ‘jertfirea’ proprie, s-a ajuns la certuri, crize, despartiri si pana si divort, copil ramas cu un singur parinte care pana in prezent este inca marcat de acest eveniment.

In the buisness branch dealtfel, se pare ca lucrurile evolueaza putin mai altfel. Participi impreuna cu niste colegi la un proiect si apare o hiba undeva in calcule. Acum intrebarea cea mare: se acuza intreaga echipa? sau doar membrul care se ocupa de domeniul in care a aparut eroarea? Raspunsul la intrebarea asta nu se mai bazeaza pe prietenie, ci mai de graba cu cati $$$ creste sau scade valoarea intregului proiect.

Iar acum, o intrebare asa de sfarsit pentru dragii, dar foarte tacutii mei cititori 🙂 :”Tu te-ai sacrifica pentru persoana mult iubita?”

Gandire de milionar? sau obicei prost?

energi1Vi acasa odata si esti obosit, crapat, iti vine sa te tapi in pat si nici sa nu te mai ridici. Cum suntem tineri, intotdeauna se trezeste o persoana mai “invarsta” sa iti spuna: “hai nu faci aia?” sau “dute tu repede ca esti mai tanar si te ridici mai repede” iar apoi daca le zici ca esti obosit, sau te doara ceva sa iti raspunda: “tu esti tanar! tu nu poti fi obosit” ba chiar un ocazional: “tu NU AI VOIE sa fi obosit”. Cand suntem obositi cu adevarat si cand nu? De cate ori suntem doar cuprinsi de dispret pentru a face ceva sau doar NU AVEM CHEF?

Personal, saptamana asta a pus capac primei parti din semestrul 2. Dupa niste rezultate usor dezamagitoare la scoala si bineinteles eforturile de a ma scoate din rahat(macar astea au fost cu succes) is foarte pregatit sa intru odata in vacanta! nu ii ea cine stie ce, nu-i vorba, dar mai bine o saptamana decat nimic, nu?

Here’s an interesting question, which i have run through my head over and over again in the last weeks: Cand iti dai seama ca esti ori prea stresat, ori prea obosit ca sa mai continui in ritmul de pana atunci si se merita sa iei o mica vacanta?  Noi se presupune ca lucram/invatam cat mai mult si cat mai bine acum pentru a ne ajuta in viitor, deci pentru a ne imbunatati viata, deci pentru a ne face sa ne simtim bine (ca de exemplu sa ajungi la naiba stie ce statut sau functie, ba ciar multimilionar pentru unii), DAR daca stai putin pe spate si te uiti la unii oameni cat se consuma, vezi ca ajung sa si planga, sa injure, si sa le creasca asa tensiunea de parca imediat le pocnesc venele pe gat iti vine sa-ti pui mainile in cap si sa zici: “apai in #&%@ mea de treaba, ce #&%*@ masii fac eu aici? mai da-le incolo de treburi si meri pan’ la medic, imbolnaveste-te subit si revino-ti omule!” Chiar merita sa te strofoci tot? “hmmmmm, parca nu… Zilele astea… au fost cam tense… hai sa schimbam un pic lucrurile :-D”

Tu ce crezi de zicala: “Lasa ca fac si aia, ca nu se stie niciodata cand am nevoie” ? Sta aceasta la baza gandirii tale in viata?

ready, set, CLICK!

Seara aceasta a fost pe cinste, aproape ca pe vremuri, locurile neuitate din wien, mult apreciatul sunburn si evident barmanul nostru favorit. discutii despre albe si negre, imbracati la 4 ace, k doar’ de… ne transformam in oameni mari (si doamne ajuta bogati 😀 ).

Au reaparut numeroase amintiri, despre Wien (iar acum ma refer la oras), bucuresti si nu in ultimul rand cluj. aceste locuri ar tenta orice om cu liceul absolvit in cautarea unui centru cu facultati geniale. Posibilitatea pentru distractie maxima si totusi profesori excelenti. Un asemenea drum p calea amintirolor combinata cu cea a viselor nu putea ajunge la sfarsit fara ca macar anumite amintiri sa fie prinse pe hartie (sau mai degraba format electronic 😛 ).

Cateva dintre amintirile le impart si cu voi: